Reacția lui Rădoi când a aflat de infuzia de capital a Guvernului Ungariei în fotbalul românesc: „E o palmă! Să nu cumva să se întâmple asta, pentru că atunci vom avea o problemă”

Reacția lui Rădoi când a aflat de infuzia de capital a Guvernului Ungariei în fotbalul românesc:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mirel Rădoi (37 de ani) crede că investirea de către Guvernul Ungariei a 6,5 milioane de euro în echipele Sepsi OSK și Csikzsereda Miercurea Ciuc este o idee foarte bună, dar, la fel ca Ciprian Marica, atrage atenția asupra nevoii de ajutor pe care o are sportul românesc.

Selecționerul naționalei Under 21 a României consideră că guvernul condus de Viktor Orban a dat o palmă celui al Vioricăi Dăncilă prin trimiterea, via Federația Ungară de Fotbal, a câte 3,2 milioane de euro spre Sepsi OSK și Csikzsereda Miercurea Ciuc: „Să nu cumva să ne trezim că guvernul României va sponsoriza două echipe din Ungaria, că atunci o să avem o problemă. E un lucru îmbucurător că guvernul Ungariei a ajuns să investească la două echipe, una dintre ele și-a propus ca obiectiv play off-ul, cred că e o palmă dată Guvernului României”, a spus Rădoi, într-o conferință de presă susținută miercuri, la Cluj, înainte să tragă semnalul de alarmă: „M-aș bucura, ca și ceilalți oameni de sport, ca Guvernul să ajute mai mult sportul pentru că vedem că în ultimii ani doar prin performanțele sportive mai reușim să scoatem capul cât de cât”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×